CinefilBlog

Posts Tagged ‘Iubire

Avem nevoie de un remake al lui ¨Arthur¨, filmul nominalizat la Oscar din 1981, care i-a adus lui Sir John G. singurul sau premiu al Academiei si i-a cimentat reputatia de stralucit actor de comedie lui Dudley Moore?

Nu, sincer nu.  Dar cum Hollywoodului ii place sa sape in trecut pentru potentiale idei banoase ne-am procopsit cu o versiune din 2011 a lui Arthur cu Russell Brand (Get Him To The Greek) in locul lui Dudley Moore si Helen Mirren preluand rolul de ingrijitor al lui Arthur de la John Gielgud.

Doar cuvantul ¨ remake ¨ este suficient pentru a-i dezamagii pe unii, si angajarea unui comediant britanic ce n-a prins prea mult la publicul american greaua incarcatura de a juca rolul unui hedonistic si alcoolic bilionar playboy, iar sansele de succes ar cam scartai.  Adaugati un regizor debutant, Jason Winer la amestecatura, si sansele alea mai primesc o lovitura.  Si, desigur, faptul ca ideea filmului se centreaza pe un om care-si poate cumpara orice isi doreste, ce se indestuleaza cu placere si bautura in aceste grele vremuri economice este deasemenea o miscare cam neinspirata.

Povestea ramane aproape la fel, cu Brand interpretandu-l pe Arthur Bach, singurul mostenitor al unei averi imense, ce a fost crescut de dadaca (Mirren) si e detasat de mama lui, preocupata numai de afaceri (Geraldine James). Arthur trece prin viata fara absolut nici o grija, dar dupa ce este fugarit de politie, mama lui ii cere ca ori sa se insoare cu Susan (Jennifer Garner), o femeie de personalitatea intai, complet capabila sa conduca afacerile familiei in locul lui Arthur, or sa i se taie portia si sa fie dezmostenit.

Arthur accepta casatoria, in ciuda faptului ca nu e atras de Susan, pentru ca el nu poate trai fara bani.  Totusi, cand da peste un ghid nelicentiat numit Naomi (Greta Gerwig), Arthur descopera ca e prins intre a-si urma inima in tabara saracilor, ori pastrandu-si locul alaturi de o femeie pe care nu o va iubi niciodata.

Brand nu incearca sa mimeze performanta lui Moore creeandu-si un Arthur propriu in loc, un barbat copilaros, ce detine printre altele si un BatMobil.  Asta e o parte a lui Brand pe care n-am mai vazut-o pana acum.  Arthur arata ca sunt mai multe lucruri de aratat de la acest comediant/actor britanic decat s-a vazut pana acum.  Propriile batalii ale lui Brand cu dependentele par sa fi picat la tanc pentru acest personaj rasfatat, care are mereu alcool la indemana.  Arthur al lui nu este Arthur al lui Moore, dar este totusi un personaj ce ni se infiltreaza putin in inimi cu vulnerabilitatea lui dezarmanta.

Schimbarea genurilor si plasarea lui Mirren pe postul de cel mai bun prieten al lui Arthur a fost o miscare reusita.  Mirren aduce o caldura naturala si protectivitate rolului, plus ca e naturala incercand sa-l faca pe Arthur sa accepte ca trebuie sa se comporte conform varstei pe care o are.

     

In alte roluri, Jennifer Garner joaca o femeie atat de obsedata sa fie inaintea tuturor incat e dispusa sa se multumeasca cu un mariaj lipsit de dragoste, cu un individ care-i spune liber cat de mult o dispretuieste.

Garner se dezlantuie si e grozava, mana-n mana cu Brand.  Actrita Greta Gerwig preia rolul avut de actrita Liza Minnelli in 81, si pe masura ce Arthur al lui Brand se indragosteste de aceasta adorabila tanara femeie din clasa muncitoare, asa face si publicul.  Camera ii iubeste chipul, si Gerwig lumineaza ecranul facand pe fata aceasta draguta ce se indragosteste de extravagantul, dar si copilarosul Arthur.

Una peste alta…

Este posibil ca asteptarile mele deloc mari sa fi dus pana intr-acolo ca aceasta versiune a lui Arthur sa-mi placa de-a binelea!  Nu e o productie la care sa razi incontinuu si nu se ridica la standardele comice ale predecesorului sau, dar Arthur al lui 2011 are meritul propriu de a fi o comedie romantica draguta si insufletita.  Ne vom mai aminti de acest Arthur la fel de placut peste 30 de ani asa cum o facem acum?  In niciun caz.  Daca ni-l vom aminti peste trei ani va fi un miracol minor.  Dar Arthur din 2011 este energic si distractiv, o comedie destul de placuta ce-i este credincioasa filmului original, fara a incerca sa-l copieze.

Sezon 2, Episod 4

In timp ce se aflau calarind, Guinevere si Morgana sunt capturate de oamenii lui Hengist, iar escorta lor ucisa.  Morgana scapa, dar Guinevere este prinsa, fiind ceruta o rascumparare.

Morgana e ingrozita cand nemilosul Pendragon refuza sa plateasca, asa ca Arthur si Merlin pornesc in salvarea ei.  Totusi, Lancelot, acum un luptator aflat in calatorii pentru a-si castiga existenta, iar el si Guinevere isi declara dragostea unul pentru altul.

     

El incearca sa o salveze, dar Arthur si Merlin (si magia lui) ii scoate pe amandoi de la ananghie.  Lancelot realizand ca si Arthur o iubeste pe Guinevere recunoaste ca Guinevere l-a schimbat pentru totdeauna.

Extraterestrii ce se ascund pe Pamant nu este un concept nou, dar in aventura sci-fi,  I Am Number Four avem impresia ca vedem ceva ce n-a mai fost facut in filmele obisnuite cu acest gen de subiect.  Productia Dreamworks despre un tanar extraterestru ce incearca sa se adapteze in postura de liceean intr-un mic orasel beneficiaza de o descurcareata si tanara distributie, scene de actiune acaparatoare.  Mai distractiv decat reclamele care incearca sa-l promoveze mai mult ca pe o romanta,  I Am Number Four este indreptat mai mult catre publicul tanar, dar nu-i ignora nici pe fanii sci-fi adulti.

Actorul britanic in varsta de 21 de ani, Alex Pettyfer il intruchipeaza pe Numarul Patru, un extraterestru care, impreuna cu mentorul/protectorul lui, Henri (Timothy Olyphant), traieste pe Pamant ascunzandu-se si pierdandu-se in multime.  Number Four este de fapt unul din cei noua extraterestrii de pe planeta Lorien care au fost trimisi pe Pamant cand planeta lor a fost atacata si distrusa de nemilosii Mogadorieni.  Inamicii lor i-au urmarit pe Pamant, dar trebuie sa-i omoare in ordine.  La inceputul filmului suntem martorii uciderii Numarului Trei, ceea ce inseamna – cine nu s-a prins? – ca urmeaza Numarul Patru

Number Four si Henri si-au petrecut timpul pe Pamant mutandu-se din loc in loc in efortul ca radarul Mogadorienilor sa nu-i detecteze.  Vietile lor constau in a fugi din fata oricarui potential pericol, si dupa moartea Numarului Trei (Numarul Patru stie asta pentru ca un tatuaj este desenat prin magie pe pielea lui odata cu moartea fiecarui extraterestru), el si Henri impacheteaza rapid si se indreapta spre urmatoarea destinatie : Ohio.  Sub numele de John Smith, Numarul Patru se inscrie la singurul liceu al oraselului.

Desi Henri il avertizeaza constant pe protejatul lui sa nu faca valuri, „John” nu poate controla atentia indreptata catre el datorita faptului ca e nou, aratos si evident atras de fotografa devotata, fosta majoreta si una peste alta de treaba, Sara (Dianna Agron).  Sara are un fost iubit, idiot si posesiv, Mark (Jake Abel), ce e deasemenea popular prin faptul ca e in echipa de fotbal, si apropiindu-se de Sara, John devine tinta individului si a colegilor lui fotbalisti.  John, incercand pe cat posibil sa nu iasa in evidenta, toleranta lui pentru abuz se termina cand Sara e amenintata.

John se imprieteneste rapid cu o alta victima a durilor, Sam (Callan McAuliffe), un singuratic ce prefera sa citeasca despre extraterestrii decat sa socializeze cu colegii lui. Cei doi se inteleg de minune, desi la inceput Sam nu stie despre originea si abilitatile noului sau prieten.  Totusi Sam isi da seama in curand ca e ceva ciudat in legatura cu pustiul cel nou dupa ce mainile lui se aprind si arunca cu obiecte si oameni cu mai putin efort decat noi cand incercam sa aruncam un sac de gunoi. O nota laterala : palmele luminoase si puterea crescuta sunt proaspat trezite din clipa in care John a privit-o intaia oara pe Sara.

Curand John, – in ciuda tuturor indicatiilor explicite ale lui Henri – are prima lui iubita, primul prieten adevarat si dusmani la scoala carora nu le-ar placea altceva mai mult decat sa-l trimita pe John inapoi de oriunde o fi venit. Intre timp, el si Henri raman vigilenti cautand orice semn daca nu cumva Mogadorienii (sapte indivizii tatuati, genul umanoid de creaturi in sacouri negre) le-au gasit ascunzatoarea.  Dar cu toata agitatia in urma venirii la scoala si iubirea lui Sarah pentru fotografie, chipul lui John ajunge rapid pe internet.  Mogadorienii sunt de-ajuns de rai pentru a-l vana, punand in miscare o urmarire epica in care Numarul Patru este ajutat de animalul lui extraterestru si o dura, super puternica eroina, Numarul Sase (Teresa Palmer) ce se iveste pe o motocicleta pentru a salva ziua.

Interpretarea si comparatii inevitabile

Dreamworks spera sa lanseze o noua franciza cu I Am Number Four, ce este bazata pe prima carte dintr-o serie a lui Pittacus Lore (care de fapt sunt James Frey si Jobie Hughes).  Daca se prezinta bine la box-office am putea vedea mai multe aventuri ale extraterstrilor la cinema in viitor.  Si daca vor aparea sunt lectii de invatat din aceasta prima parte.  De exemplu, e nevoie de punerea romantei pe un plan secundar si aprofundarea in cunoasterea Numarului Patru si abilitatilor lui.  I Am Number Four este mai preocupat de promovarea povestii de dragoste si sa ne faca sa intelegem ca daca Numarul Patru vine de pe o alta planeta asta nu inseamna ca el nu trebuie sa se confrunte cu problemele obisnuite ale unui liceean.  Sigur, are lumini ce-i ies din palme si poate arunca cu masini de colo-colo cu usurinta si exista o rasa de extraterestrii malefici porniti sa-l ucida, dar este si noul pusti de la scoala cu dificultati in a se adapta.  Trece prin toata drama indragostirii pentru prima oara, si este tachinat pentru ca este diferit desi nimeni nu stie prin ce e exact diferit.  Inlaturati partea sci-fi a filmului si asta veti obtine – un film obisnuit ca atatea altele.  Dar I Am Number Four este salvat de la a fi un astfel de film monoton, ci scene de actiune bine executate si joc actoricesc decent de la intreaga echipa.

Si pentru ca tot vorbim despre filme cu liceeni, similaritatile lui I Am Number Four cu Twilight nu pot fi ignorate, chiar daca prin aceasta i-am putea acoorda Twilightului o nota prea mare.  Twilight evident n-a inventat ¨intrusul ce incearca sa fie acceptat in timp ce se indragosteste pentru prima oara¨si nu detine drepturile pentru a utiliza acest rezumat.

     

Acestea fiind spuse, este posibil – pentru ca emfaza a fost plasata in povestea de dragoste – ca scanteia vampirilor din Twilight sa fie inlocuita cu chimia generata de extraterestrii aratosi tinerilor fani sci-fi/romance.  Filmele au multe in comun, personajul lui Alex Pettyfer, I Am Number Four intervenind peste Robert Pattinson, si fata de treaba interpretata de Dianna Agron, Sarah, ce nu vrea sa fie doar o alta eleva de liceu plina de clisee incercand sa o substituie pe Bella.

Chiar si oraselul Numarului Patru are aceeasi vibratie cu cel din Twilight.  I Am Number Four o sa fie considerat o clona extraterestra a lui Twilight chiar daca similaritatile nu au fost intentionate.

Totusi, Nimarul Patru e autentic si se poate lauda cu o interpretare mai credibila decat a celor din Twilight.  Sarah a lui Agron este cuminte si draguta (spre deosebire de Bella a lui Stewart, ce este rasfatata si tafnoasa), starul din Glee avand o performanta placuta in calitate de personaj feminin principal.

Pattinson a avut dezavantajul de a avea nevoie sa arate ca un vampir suferind aflandu-se in apropierea unei fete ce-l innebuneste provocandu-i pofta de sange, in timp ce Pettyfer poate in mod liber sa se comporte ca si cum dragostea n-ar fi o boala fatala. (uneori).

Amandoi, Edward a lui Pattinson si John al lui Pettyfer au puteri extraordinare, dar actiunile si reactionarile lui Pettyfer sunt mai umane (desi e un extraterestru) spre deosebire de Pattinson aflat in sitautii similare.

Numai timpul va spune daca agitatia din jurul lui Pettyfer (are trei filme lansate in 2011 inclusiv acesta, si se zvoneste ca e in candidatura pentru o alta serie de filme pentru tinerii adulti) este meritata si va continua sau aceasta interpretare din I Am Number Four este cea mai buna pe care o putem primi.  Pattinson a indurat acelasi chin, dar a aratat ca e capabil de mai mult decat i s-a permis in Twilight, descurcandu-se si cu roluri in productii indie (cel din Water for Elephants arata promitator).  Acelasi lucru s-ar putea intampla si cu Pettyfer.  E solid in Numarul Patru si ar fi interesant sa vedem cum se transforma in alte filme.

     

Aussie (Callan McAuliffe) se descurca bine fiind obsedatul de extraterestri, Sam, Timothy Olyphant este impresionant ca mentor al Numarului Patru, iar Jake Abel este un chinuitor convingator, dar premiul cel mare pentru actorie in rol secundar ii revine lui Teresa Palmer.  Acoperita cu haine din piele, cu centuri umplute cu arme, si bagand viteza sa-i salveze pe toti cu motocicleta ei rosie Ducatti, Numarul Sase al lui Palmer este sexy si periculos.

Palmer vine si pleaca in film, in timp ce povestea de dragoste a celor doi despre care am tot vorbit preia controlul, dar cand filmul se indreapta catre final, la confruntarea finala de la liceu, Palmer joaca dupa propriile reguli.  Numarul Sase al lui Palmer este o femeie a actiunii, si vai de cel care ii va sta in cale!  Daca va exista o continuare, sper ca Numarul Sase al lui Palmer sa fie promovat, ea fiind genul de personaj feminin bun de care avem mai multa nevoie.  Sarah al lui Agron isi poate avea fanii in cei romantici, dar banii mei sunt pentru Numarul Sase al lui Palmer.

Una peste alta…

In adaptarea romanului nu totul a facut calatoria de la pagina pe ecran, dar s-a capturat baza cartii.  Pierdute in adaptarea filmului au fost scene ale planetei extraterestre, alte detalii din trecutul Numarului Patru, si informatii care sa releve de ce cutia pe care Numarul Patru si Henry o luau cu ei la fiecare mutare este asa de importanta pentru supravietuirea lor.

Aceste detalii nu s-au introdus in film avand in vedere ca s-a concentrat mai mult pe povestea de dragoste.  Aceasta concentrare poate-i multumeste pe tinerii fani, dar ii dezamageste pe iubitorii sci-fi care au citit cartea si nu numai.

Totusi, in ciuda similaritatilor cu Twilight si prea multa concentrare pe povestea de dragoste, I Am Number Four este un film satisfacator de genul ¨baiatul intalneste fata¨, si cu cateva scene cu adevarat incredibile de lupta si efecte speciale.

Sezon 1, Episod 6

Elena cere ca Stefan sa-i explice inspaimantatoarele evenimente ce au avut loc in Mystic Falls.  Printr-o serie de intoarceri in trecut, Stefan explica rivalitatea lui cu Damon, existenta inca din vremea Razboiului Civil, cand au intalnit-o pe dragostea vietii lor, Katherine, vampirul ce i-a avut pe amandoi.

     

In prezent, impulsivul Damon preia controlul asupra vietii lui Vicky, iar aceasta, fiind confuza si infricosata, incearca sa fuga.

Pe de alta parte, seriful Forbes (Marguerite MacIntyre), primarul Lockwood (Robert Pralgo), ziaristul/reporterul Logan (Chris J. Johnson), si ceilaltii din consiliu iau masuri drastice pentru a-si proteja orasul.

Pilot

Posted on: 12 Mai 2012

Sezon 1, Episod 1

In Brooklyn, Marshall Eriksen (Jason Siegel) un teribil de nesigur, dar foarte dragut student la Drept, ii adreseaza marea intrebare iubitei lui, Lily Aldrin (Alyson Hannigan), intr-o maniera spectaculoasa si exploziva (cu sampanie).

Asta-l face pe prietenul lor de-o viata, Ted Mosby (Josh Radnor) nelinistit ca ar putea ramane singur.  Agasantul ¨celalalt cel mai bun prieten al lui¨ Barney Stinson (Neil Patrick Harris) il obliga pe Ted sa joace un joc de-a agatatul la barul unde el s-a hotarat sa vaneze fete libaneze.

Spre surpriza amandurora, Ted chiar cunoaste o potentiala viitoare iubita, reporterita TV, Robin (Cobie Smulders).  Imendiat ce o vede la TV, Ted se grabeste spre apartamentul ei pentru a-si declara dragostea, lucru ce o sperie.

Lasati-ma sa spun asta de la inceput : Iubesc romanul One Day de David Nicholls.  Este inteligent, amuzant si miscator – genul de carte ¨n-o pot lasa din mana¨.  N-as merge atat de departe incat sa afirm ca in roman este o poveste magica, dar a avut momentele sale magice.  Cand am intors ultima pagina si a trebuit sa imi iau adio de la personajele de care ma atasasem, m-am intristat foarte tare ca s-a terminat.  Si pentru ca Nicholls si-a adaptat cartea pe ecran, am crezut cu naivitate ca va reusi sa transpuna esenta speciala a cartii in versiunea cinematografica.  Acum dupa parcurgerea adaptarii, amintirile mele din timpul petrecut cu Dexter si Em ai cartii au fost compromise.

Dispretuiesc profund personajele aduse la viata pe ecran.  Acestia nu sunt Dex si Em din carte, ci doi oribil de nefericiti si neatragatori oameni.  Sa-ti petreci o singura ora din viata cu Dex si Em din film e o experienta plictisitoare.  Daca as putea, m-as intoarce inapoi in timp in momentul in care m-am asezat sa vad One Day, sa ma ridic si sa plec spunandu-mi ca de dragul admiratiei si amintirilor placute ale cartii sa nu ma uit nicicand la film. Niciodata.

Em (Anne Hathaway) este timida, Dex (Jim Sturgess) e indraznet.  Ea nu e activa sexual, in timp ce Dex are cate o alta fata in pat in fiecare seara.  Timpul lui Dex la facultate a fost petrecut petrecand, in timp ce Em si-a tinut nasul prin carti (e evident pentru ca poarta ochelari si trebuie prin urmare, sa fie si desteapta si studioasa).

Totusi, in ultima noapte inainte de a parasi facultatea pentru totdeauna, cei doi sfarsesc in mod neasteptat impreuna.  De aici se naste o prietenie ce va dura decenii, desi cei doi se vad doar o data oe an la 15 iulie.  Ei trec prin toate starile posibile in aceasta zi ce pare o eternitate.

     

Anne Hathaway este o alegere oribila si accentul ei… ei bine va trebui sa dam pe cineva afara din Top 10 cele mai Groaznice Accente din filme pentru a dace loc accentului cand britanic, cand scotian, cand irlandez.  Am putea trece peste problema cu accentul (si trag de par ¨am putea¨) daca : a) N-ar fi existat actrite britanice capabile sa manevreze rolul si b) ar fi existat cea mai mica urma de chimie intre Hathaway si Jim Sturgess.  Dar pentru ca sunt sute de actrite britanice ce ar fi putut-o interpreta pe Em, si pentru ca exista 0% chimie intre cei doi oameni de pe ecran 90% din durata, nu exista absolut niciun motiv pentru care producatorul sa mearga cu Hathaway.  Hathaway e o actrita talentata (a aratat de ce e capabila in ¨Rachel Getting Married¨, ¨Alice in Wonderland¨ si ¨The Devil Wears Prada¨), dar One Day nu va fi niciodata socotit printre realizarile ei.  Pur si simplu rolul nu e pentru ea.

Jim Sturgess pe de alta parte, e potrivit pentru Dex. Daca scenariul lui Nicholls ar fi facut dreptate cartii, Sturgess interpretandu-l pe Dex ar fi fost cea mai buna alegere.  Sunt momente – desi scurte – in care Sturgess e exact Dex.  Daca scenariul ar fi avut mai multa profunzime, aceste momente ne-ar fi putut dovedi cat de bun ar fi putut fi Sturgess in acest rol.

   

Detaliul cel mai interesant al cartii cred ca a fost schimbul de scrisori dintre Dex si Em de-a lungul anilor.  In ele si-au vorbit din inima unul altuia, recunoscandu-si slabiciunile si defectele.  De fapt, prin ele Dex si Em devin reali.  Filmul abia mentioneaza scrisorile, ceea ce ar fi fost in regula daca le-ar fi inlocuit cu ceva care sa intregeasca imaginea trecutului, care sa faca aceste doua frumoase personaje din carte sa prinda viata pe ecran.  Dar nu este, si din cauza asta nimic din prietenia lor de-a lungul anilor ca adulti nu conteaza pentru public.  Nu-i cunoastem pe acesti oameni si ce-i mai rau e ca nu ni se da nici un motiv sa ne pese de relatia lor, sau pentru a le intelege motivatiile. (decat la un nivel superficial).  In schimb, tot ceea ce am gandit pe intreaga durata a vizionarii a fost : ¨Fiti impreuna, nu fiti impreuna, nu imi pasa. Numai terminati odata.¨  Si asta nu e cartea de care m-am indragostit.

Sezon 1, Episod 9

Erica este confuza din punct de vedere emotional.  La aniversarea de trei luni a relatiei, Ryan ii spune ca o iubeste, stadiu la care ea nu a ajuns.  Se pare ca ea continua sa aiba sentimente fata de Ethan, in ciuda faptului ca acesta incearca sa-si salveze casnicia cu Claire, iar Ryan baga imendiat de seama acest lucru.

Pentru a face lumina in situatia asta, Dr. Tom o trimite pe Erica inapoi in perioada cand a avut o legatura cu Cassidy Holland.  Erica declara cu empatie ca prietena ei Cassidy este cea mai formidabila femeie pe care a cunoscut-o vreodata si ca la un moment dat chiar i-a cazut cu tronc.

In ciuda faptului ca Holland era lesbiana, Erica sustine ca sentimentele ei nu erau de natura romantica, desi stia ca prietena ei isi doreste ceva mai mult din relatia asta.  Erica vrea sa se asigure ca ea stie ca este heterosexuala, pentru a putea gasi o solutie care sa le ajute sa-si salveze prietenia.

 

Dar aceasta vizita in trecut nu decurge deloc conform planului…