CinefilBlog

Archive for the ‘Romantic’ Category

Avem nevoie de un remake al lui ¨Arthur¨, filmul nominalizat la Oscar din 1981, care i-a adus lui Sir John G. singurul sau premiu al Academiei si i-a cimentat reputatia de stralucit actor de comedie lui Dudley Moore?

Nu, sincer nu.  Dar cum Hollywoodului ii place sa sape in trecut pentru potentiale idei banoase ne-am procopsit cu o versiune din 2011 a lui Arthur cu Russell Brand (Get Him To The Greek) in locul lui Dudley Moore si Helen Mirren preluand rolul de ingrijitor al lui Arthur de la John Gielgud.

Doar cuvantul ¨ remake ¨ este suficient pentru a-i dezamagii pe unii, si angajarea unui comediant britanic ce n-a prins prea mult la publicul american greaua incarcatura de a juca rolul unui hedonistic si alcoolic bilionar playboy, iar sansele de succes ar cam scartai.  Adaugati un regizor debutant, Jason Winer la amestecatura, si sansele alea mai primesc o lovitura.  Si, desigur, faptul ca ideea filmului se centreaza pe un om care-si poate cumpara orice isi doreste, ce se indestuleaza cu placere si bautura in aceste grele vremuri economice este deasemenea o miscare cam neinspirata.

Povestea ramane aproape la fel, cu Brand interpretandu-l pe Arthur Bach, singurul mostenitor al unei averi imense, ce a fost crescut de dadaca (Mirren) si e detasat de mama lui, preocupata numai de afaceri (Geraldine James). Arthur trece prin viata fara absolut nici o grija, dar dupa ce este fugarit de politie, mama lui ii cere ca ori sa se insoare cu Susan (Jennifer Garner), o femeie de personalitatea intai, complet capabila sa conduca afacerile familiei in locul lui Arthur, or sa i se taie portia si sa fie dezmostenit.

Arthur accepta casatoria, in ciuda faptului ca nu e atras de Susan, pentru ca el nu poate trai fara bani.  Totusi, cand da peste un ghid nelicentiat numit Naomi (Greta Gerwig), Arthur descopera ca e prins intre a-si urma inima in tabara saracilor, ori pastrandu-si locul alaturi de o femeie pe care nu o va iubi niciodata.

Brand nu incearca sa mimeze performanta lui Moore creeandu-si un Arthur propriu in loc, un barbat copilaros, ce detine printre altele si un BatMobil.  Asta e o parte a lui Brand pe care n-am mai vazut-o pana acum.  Arthur arata ca sunt mai multe lucruri de aratat de la acest comediant/actor britanic decat s-a vazut pana acum.  Propriile batalii ale lui Brand cu dependentele par sa fi picat la tanc pentru acest personaj rasfatat, care are mereu alcool la indemana.  Arthur al lui nu este Arthur al lui Moore, dar este totusi un personaj ce ni se infiltreaza putin in inimi cu vulnerabilitatea lui dezarmanta.

Schimbarea genurilor si plasarea lui Mirren pe postul de cel mai bun prieten al lui Arthur a fost o miscare reusita.  Mirren aduce o caldura naturala si protectivitate rolului, plus ca e naturala incercand sa-l faca pe Arthur sa accepte ca trebuie sa se comporte conform varstei pe care o are.

     

In alte roluri, Jennifer Garner joaca o femeie atat de obsedata sa fie inaintea tuturor incat e dispusa sa se multumeasca cu un mariaj lipsit de dragoste, cu un individ care-i spune liber cat de mult o dispretuieste.

Garner se dezlantuie si e grozava, mana-n mana cu Brand.  Actrita Greta Gerwig preia rolul avut de actrita Liza Minnelli in 81, si pe masura ce Arthur al lui Brand se indragosteste de aceasta adorabila tanara femeie din clasa muncitoare, asa face si publicul.  Camera ii iubeste chipul, si Gerwig lumineaza ecranul facand pe fata aceasta draguta ce se indragosteste de extravagantul, dar si copilarosul Arthur.

Una peste alta…

Este posibil ca asteptarile mele deloc mari sa fi dus pana intr-acolo ca aceasta versiune a lui Arthur sa-mi placa de-a binelea!  Nu e o productie la care sa razi incontinuu si nu se ridica la standardele comice ale predecesorului sau, dar Arthur al lui 2011 are meritul propriu de a fi o comedie romantica draguta si insufletita.  Ne vom mai aminti de acest Arthur la fel de placut peste 30 de ani asa cum o facem acum?  In niciun caz.  Daca ni-l vom aminti peste trei ani va fi un miracol minor.  Dar Arthur din 2011 este energic si distractiv, o comedie destul de placuta ce-i este credincioasa filmului original, fara a incerca sa-l copieze.

Anunțuri

Lasati-ma sa spun asta de la inceput : Iubesc romanul One Day de David Nicholls.  Este inteligent, amuzant si miscator – genul de carte ¨n-o pot lasa din mana¨.  N-as merge atat de departe incat sa afirm ca in roman este o poveste magica, dar a avut momentele sale magice.  Cand am intors ultima pagina si a trebuit sa imi iau adio de la personajele de care ma atasasem, m-am intristat foarte tare ca s-a terminat.  Si pentru ca Nicholls si-a adaptat cartea pe ecran, am crezut cu naivitate ca va reusi sa transpuna esenta speciala a cartii in versiunea cinematografica.  Acum dupa parcurgerea adaptarii, amintirile mele din timpul petrecut cu Dexter si Em ai cartii au fost compromise.

Dispretuiesc profund personajele aduse la viata pe ecran.  Acestia nu sunt Dex si Em din carte, ci doi oribil de nefericiti si neatragatori oameni.  Sa-ti petreci o singura ora din viata cu Dex si Em din film e o experienta plictisitoare.  Daca as putea, m-as intoarce inapoi in timp in momentul in care m-am asezat sa vad One Day, sa ma ridic si sa plec spunandu-mi ca de dragul admiratiei si amintirilor placute ale cartii sa nu ma uit nicicand la film. Niciodata.

Em (Anne Hathaway) este timida, Dex (Jim Sturgess) e indraznet.  Ea nu e activa sexual, in timp ce Dex are cate o alta fata in pat in fiecare seara.  Timpul lui Dex la facultate a fost petrecut petrecand, in timp ce Em si-a tinut nasul prin carti (e evident pentru ca poarta ochelari si trebuie prin urmare, sa fie si desteapta si studioasa).

Totusi, in ultima noapte inainte de a parasi facultatea pentru totdeauna, cei doi sfarsesc in mod neasteptat impreuna.  De aici se naste o prietenie ce va dura decenii, desi cei doi se vad doar o data oe an la 15 iulie.  Ei trec prin toate starile posibile in aceasta zi ce pare o eternitate.

     

Anne Hathaway este o alegere oribila si accentul ei… ei bine va trebui sa dam pe cineva afara din Top 10 cele mai Groaznice Accente din filme pentru a dace loc accentului cand britanic, cand scotian, cand irlandez.  Am putea trece peste problema cu accentul (si trag de par ¨am putea¨) daca : a) N-ar fi existat actrite britanice capabile sa manevreze rolul si b) ar fi existat cea mai mica urma de chimie intre Hathaway si Jim Sturgess.  Dar pentru ca sunt sute de actrite britanice ce ar fi putut-o interpreta pe Em, si pentru ca exista 0% chimie intre cei doi oameni de pe ecran 90% din durata, nu exista absolut niciun motiv pentru care producatorul sa mearga cu Hathaway.  Hathaway e o actrita talentata (a aratat de ce e capabila in ¨Rachel Getting Married¨, ¨Alice in Wonderland¨ si ¨The Devil Wears Prada¨), dar One Day nu va fi niciodata socotit printre realizarile ei.  Pur si simplu rolul nu e pentru ea.

Jim Sturgess pe de alta parte, e potrivit pentru Dex. Daca scenariul lui Nicholls ar fi facut dreptate cartii, Sturgess interpretandu-l pe Dex ar fi fost cea mai buna alegere.  Sunt momente – desi scurte – in care Sturgess e exact Dex.  Daca scenariul ar fi avut mai multa profunzime, aceste momente ne-ar fi putut dovedi cat de bun ar fi putut fi Sturgess in acest rol.

   

Detaliul cel mai interesant al cartii cred ca a fost schimbul de scrisori dintre Dex si Em de-a lungul anilor.  In ele si-au vorbit din inima unul altuia, recunoscandu-si slabiciunile si defectele.  De fapt, prin ele Dex si Em devin reali.  Filmul abia mentioneaza scrisorile, ceea ce ar fi fost in regula daca le-ar fi inlocuit cu ceva care sa intregeasca imaginea trecutului, care sa faca aceste doua frumoase personaje din carte sa prinda viata pe ecran.  Dar nu este, si din cauza asta nimic din prietenia lor de-a lungul anilor ca adulti nu conteaza pentru public.  Nu-i cunoastem pe acesti oameni si ce-i mai rau e ca nu ni se da nici un motiv sa ne pese de relatia lor, sau pentru a le intelege motivatiile. (decat la un nivel superficial).  In schimb, tot ceea ce am gandit pe intreaga durata a vizionarii a fost : ¨Fiti impreuna, nu fiti impreuna, nu imi pasa. Numai terminati odata.¨  Si asta nu e cartea de care m-am indragostit.

 

Big Miracle? Ce nu e in regula cu „Everybody Loves Whales” (titlul initial al filmului) ? Big Miracle e atat de generic incat ar putea fi vorba de orice. Si vorbind cu oamenii despre film inainte de lansare a trebuit sa clarific la ce film ma refer : „Stii tu, cel despre balenele captive… ” Iau asta ca pe un semn ca titlul nu functioneaza, lucru care sper, nu va duce la ratacirea lui prin box-office.  Pentru ca, oricat de nepotrivit ar fi titlul, Big Miracle nu e un film rau.  Cateva povestioare secundare l-au oprit de la a fi castigatorul ce ar fi putut fi, dar este un decent film prietenos pentru familie, ce aminteste de surpriza din box-office a lui Warner Bros din 2011, Dolphin Tale.

Vedeti ce vreau sa spun? Exista un cuvant clar in titlu si acest film si-a gasit repede publicul tinta si altii pe langa.  Toata lumea iubeste balenele – sau cel putin le plac – asa ca de ce sa nu pui asta in titlu?

     

Big Miracle este povestea adevarata a unei familii alcatuite din trei balene intepenite intr-un mic oras din Barrow, Alaska in 1988, dupa cum este relatat in cartea lui Tom Rose din urmatorul an: „ Freeing The Whales : How The Media Created The World’s Greatest Non-Event (interesant titlu nu?)

John Krasinski (The Office) este aici Adam Carlson, un reporter TV ce tanjeste dupa o sansa de a parasi stirile din Alaska in schimbul unui job intr-o corporatie.  Aflat la datorie, el si un pusti din oras, Nathan (Ahmaogak Sweeny) dau accidental de balene.                                       Cele trei creaturi prinse trebuie sa iasa la suprafata pentru aer in singurul loc dezghetat al marii.  Dar cu temperatura scazand, mica zona libera de gheata va fi in curand acoperita, asta insemnand moartea balenelor.  Si chiar daca reusesc sa pastreze mica zona astfel pentru a respira, sunt la mile departare de ocean fara nicio posibilitate dea rezista fara ajutor!

     

Si aici intervine Adam cu visul sau de a evada din Alaska.  El face un reportaj despre balene ce este cules de Tom Brokaw.  Putinul acesta expus la stirile serii de la NBC duce la o avalansa de jurnalisti indreptata catre Brokaw, iar Adam o fata cunoscuta in multime.  Celebritatea lui creste, dar si a balenelor, ce au acum o lume intreaga atenta la orice stire privind salvarea lor.

Bineinteles si Greenpeace se implica in misiune si devine forta principala in a obtine ajutor de la Guvern.  Voluntarul Rachel Kramer (Drew Barrymore) implora, pledeaza, plange si tipa pentru a ajunge la cel mai neplacut aliat – (Alaska National Guard) magnat al petrolului (interpretat de Ted Danson), capitanii si chiar la presedintele Reagan si oamenii lui – lucrand impreuna pentru scopul comun de a elibera balenele.  Dar tot ce incearca ei nu e de ajuns.  Balenele vor avea nevoie de rusi, dar le va solicita America si presedintele Reagan ajutorul?

     

Una peste alta….

 

Balenele captive ar trebui sa fie inima filmului, dar regizorul Ken Kwapis si echipa au optat pentru petrecerea a ceva mai mult timp pe relatiile umane, inclusiv un flirt ciudat dintre tipul reporteras de treaba si oportunista din L.A. (Kristen Bell) ce vede balenele doar ca pe o poveste ce-i va impulsiona cariera.

Da, Adam al lui Krasinski priveste la fel spre balene ca o oportunitate de a avansa, dar el isi are prioritatile bine definite si chiar ii pasa de bunastarea balenelor, avansarea profesionala fiind pe locul al doilea.   Si cum pentru Krasinski un singur interes amoros n-a fost de ajuns, el a mai trebuit si sa se descurce cu o incurcatura de romantism si cu personajul activist de la Greenpeace al lui Drew Barrymore.

                                             

Adam si Rachel obisnuiau sa-si dea intalniri si sti pana la momentul eliberarii balenelor ca scanteia ramasa se va aprinde intr-o romanta inflacarata.  Filmul mentioneaza deasemenea si relatia dintre colonelul de la Garda Nationala, Scott Boyer (Dermot Mulroney) si membra echipei de la Casa Alba, Kelly Meyers (Vinessa Shaw).      Relatia este bazata pe povestea adevarata a colonelului Tom Carroll, ce a murit intr-un tragic accident aviatic la cativa ani dupa evenimentele din film, si Bonnie Mersinger.   Cei doi vorbeau la telefon despre efortul de a salva balenele si Bonnie (cea reala) a spus ca stia doar vorbind cu Tom ca se va casatori cu el – chiar inainte de a se cunoaste.  Este o poveste draguta si-si merita timpul primit in film chiar si cu scurta absenta a balenelor.

   

Big Miracle ii arata cu degetul pe petrolieri si Barrymore trebuie sa livreze o serie de discursuri sanctionante/pasionante dupa cum era de asteptat.  Satenii din Alaska sunt aratati ca locuitori si in cele din urma salvatorii situatiei, dar povestea nu se concentreaza niciodata asupra lor decat pentru cateva momente in care capitanul debate asupra uciderii balenelor (ce nu sunt macelarite pentru mancare).  Pacat, avand in vedere ca in scurtul timp petrecut cu ei par o gloata interesanta.

 

Actoria e in regula, dialogul e din anii ’80, zambetele sunt prezente in cea mai mare parte a filmului (in ciuda subiectului serios) , si efectele speciale cu balenele sunt destul de credibile.  Ma rog, pentru cei care iubesc povestile cu animale, puteti alege si mai rau decat balenele.

Numiti-ma un fraier ce se uita la filme romantice. Nu-mi pasa. Numirea voastra nu ma va face sa nu ma indragostesc de „Juramantul”, versiunea din 2012 a lui „The Nootebook”, cu Rachel  McAdams in rol principal.  Este un film dragut, actorii nu sunt doar niste manechine de imbracat frumos, si indata ce-ai patruns in inima povestii, filmul te trage dupa el.

Si inca acesta nu devine monoton pe masura ce-l urmaresti, actiunea e grozava, iar actorii aflati la conducere sunt surprinzatori de naturali.

„Juramantul” nu este doar filmul care-i face pe romanticii incurabili sa planga, asa cum il arata trailerele, in el existand o relatie miscatoare cu mult mai multa adancime decat te-ai astepta.  Chiar si cu defectele lui, „Juramantul” fara indoiala se va afla in curand in aceea lista de placeri vinovate, un film pe care l-ai putea urmari iar si iar, fara sa recunosti prea des ca te-a acaparat.

Lansat in weekwnd, chiar inainte de Ziua Indragostitilor, „Juramantul” este filmul perfect pentru amorezati. Da, ar merge mai bine pe langa publicul feminin.  Si da, un Channing Tatum fara tricou (chiar si fara pantaloni) are cu ce sa incante ochiul fetelor (omul are un corp incredibil), in timp ce Rachel McAdams isi pastreaza in majoritatea timpului hainele pe ea.  Dar oricine poate patrunde intr-o emotionanta poveste de dragoste aflate, pierdute si redescoperite, ar trebui sa gaseasca ceva de care sa se agate in momentul vizionarii acestei drame romantice bazara pe o poveste adevarata.

McAdams o interpreteaza pe Paige, un artist ce chiar reuseste sa se intretina cu sculpturile ei. Este implicata intr-o casnicie fericita cu Leo, ce detine un studio de inregistrari, una peste alta un tip grozav. Leo e genul de individ pe care ai vrea sa-l ai ca cel mai bun prieten, in plus e aratos si are simtul umorului.  Sunt fericiti impreuna si sunt la stadiul in care se discuta facerea unui copil.

 

Din pacate aceasta discutie duce la un eveniment ce le va schimba si vietile. Paige isi desface centura de siguranta pentru a gesticula in voie in vreme ce se afla opriti la intersectie, iar drumul inzapezit face ca soferul unui camion sa intarzie franarea, ei fiind astfel loviti.  Paige zboara prin parbriz si supravietuieste dar lovitura de la cap ii cauzeaza amnezie limitata.

        

Revenindu-si din coma indusa de medicamente, Paige nu are absolut nicio amintire din ultimii cinci ani de viata. Nu il recunoaste pe sotul ei, nu intelege de ce era un artist cand planurile ei erau sa meraga la Drept, si nu isi aminteste ca nu a mai  vazut si nu a mai vorbit cu nimeni din familia ei in cei – acum absenti din mintea ei – cinci ani de zile. Isi aminteste totusi ca e logodita cu  Jeremy (Scott Speedeman).

 

Leo este ca un strain si casa pe care au construit-o impreuna nu-i aduce nici un sentiment de comfort, in timp ce in prezenta lui Jeremy se simte in siguranta si ea insasi.   Nici chiar vizionarea filmarii de la nunta (evenimentul a avut loc la muzeu alaturi de cativa prieteni apropiati) nu-i trezeste sentimente lui Paige, care este pe zi ce trece tot mai indoielnica cu privire la legatura ei cu Leo, pe masura ce-si descopera noua viata.

 

Rachel McAdams este una din acele rare actrite ce are o mare chimie cu partenerii ei de sex masculin, indiferent cine ar fi ei.  In „Juramantul” ea si Channing Tatum au o conexiune electrica ce face ca pierderea de memorie a lui Paige sa creada chiar comuna.   Paige este pierduta si confuza si momentul in care se departeaza de strainul cu care e maritata e sfasaietor.

Umerii lui Tatum mai cara din povara emotionala, Leo fiind constient de ce a pierdut, in vreme ce Paige pare chiar multumita sa se intoarca la vechiul ei stil de viata, cu prietenele ei fandosite, in schimbul celei avute cu Leo.

 

Regizat de Michael Sucsy (Grey Gardens) si inspirata din povestea adevarata a lui Kim si Krickitt Carpenter, „Juramantul” este un film romantic fermecator ce promite mult.

Pentru cei dintre voi care cautau noul „The Notebook”, „Juramantul” este cea mai indicata destinatie, cel putin in perioada urmatoare.

Etichete:

    Cu siguranta este cel mai bun film indian alaturi de Lantul Amintirilor.

Sanjana relateaza cum a inceput totul. Un grup de tineri au iesit la picnic. La un moment dat, una din fete jucandu-se cu iubitul ei a fugit in padurea misterioasa. Aceasta gluma nevinovata s-a transformat in tragedie. Fata a fost posedata de un spirit care striga amenintari si care in cele din urma a ucis-o!

Povestea de dragoste dintre Aditya si Sanjana nu mai este la fel de frumoasa ca la inceput. Sanjana devine dependenta de somnifere si ii reproseaza sotului ei ca nu ii mai acorda nici cea mai mica atentie. In incercare disperata de a-si salva casnica, acestia doi pleaca la Ooty unde s-ai cunoscut, intr-o casa chiar de langa padurea aceea.

Bineinteles la scurt timp, insasi Sanjana aude strigatul de agonie al spiritului si incearca sa dezlege misterul. Dupa mai multe semne violente ale spiritului, sotul ei ii marturiuseste tot adevarul. Totul pleaca de la o fata cu probleme mintale, cu care a avut o aventura si care s-a indragostit iremediabil de el. Cand Aditya refuza sa se desparta de sotia lui la cererile fetei, aceasta ameninta ca va face tot ce ii va sta in putinta chiar si dupa moarte pentru a-i desparti asa ca recurge la gestul extrem de a se sinucide! Acum in moartea, furia fetei este dezlantuita!

Cat de departe este dispusa sa ajunga Sanjana pentru ca totul sa fie ca inainte!

Vrei sa te insori cu mine Regizor: Anne Fletcher

Distributie: Sandra Bullock, Ryan Reynolds, Mary Steenburgen, Betty White, Oscar Nunez

Durata: 107 minute

Daca te iei dupa titlu (de fapt, varianta in limba romana, Vrei sa te insori cu mine?) s-ar zice ca e vorba despre o comedioara prafuita, de tipul acelora ce se produceau la kilogram prin anii ’50 – ’60 si pe care le descoperi, din cand in cand, ratacite pe vreun post TV.

Daca te iei dupa trailerul meserias facut, s-ar zice ca e comedia mult asteptata: capete de afis, situatii comice explozive si/sau picante, peisaje monden-exotice, replici savuroase. Daca vezi filmul intr-o sala de cinema cu aer conditionat (cand afara e canicula) si esti (cu mintea) in vacanta, atunci poti zice ca ti-ai gasit filmul potrivit.

Caci asta si e „The Proposal”- o comedie de vara! De fapt, asa a fost si lansat la 19 iunie in SUA (cu un succes de box office impresionant – 33.626.598 dolari incasati in doar primul weekend!). Asadar, nimic care sa streseze, totul ca sa binedispuna! Incepand de la poveste care, departe de a fi originala, prezinta o variatiune pe eterna tema a nebanuitelor cai si jocuri ale dragostei. Ea e un important editor de carte din New York si o sefa foarte dura. El, asistentul ei, e un baiat destoinic si dornic sa-si faca o cariera in domeniu. Pana aici nimic grav si ingrijorator, chiar daca Sandra Bullock – „sefa cea odioasa”, – „vrajitoarea calare pe matura” – arunca priviri cumplite a la Cruela de Vil. Stim cu totii (ca doar ii cunoastem filmografia!) ca ea a fost si va ramane intotdeauna o fata cu inima de aur. Iar el, Ryan Reynolds, are o figura simpatica a la Jack Lemmon si e un actor din ce in ce mai curtat de Hollywood, asa ca acestea fiind datele problemei, e musai sa se puna de o idila – ca doar am mai vazut filme! E evident ca si scenaristul Pete Chiarelli a mai vazut filme si chiar a citit si piese de teatru, asa ca dupa aceasta introducere gen „Diavolul se imbraca de la Prada”, urmeaza o varianta hollywoodiana, petrecuta in Alaska si filmata la nord de Boston, a shakespearianei Imblanziri a Scorpiei, „Femeia indaratnica”. Cum se ajunge aici?! Pai, ea e de fapt canadianca si, intrucat a eludat o viza de lucru, risca sa fie deportata1 El e holtei, asa ca intrebarea din titlul romanesc decurge firesc, caci numai asa, maritata cu un american get-beget, scapa sa nu fie returnata in Canada. Si pentru ca e vara si cald, actiunea filmului se muta in Alaska, la Sitka, unde exista: o bunica ce tocmai isi serbeaza cei 90 de ani si danseazape ritmuri indigene, o afacere de familie prospera, o iubita din copilarie, un catel rapit de vulturi, un pled cu puteri fertilizatoare, o rochie de mireasa veche de o juma’ de secol, un localnic cu multiple meserii, inclusiv cea de dansator de striptease. Si, ca bonus, o Sandra Bullock (44 de ani) goala(!) si care arata foarte bine. De altfel, actritei i-a placut atat de mult personajul („Personajul lui Marharet a fost construit asa cum se construiesc de obicei personajele masculine, care sunt in general cele mai suculente. Sefii au voie sa fie complicati, neatragatori, ursuzi, dificili si amuzanti. Personajele feminine nu apar de obicei descrise asa”, arata Bullock), incat s-a implicat in film nu doar ca interpreta, ci si ca producator executiv. In ceea ce o priveste pe regizoarea Anne Fletcher, ea baleteza abil pe aceasta partitura (ca doar e de meserie-coregraf). In orice caz se descurca mult mai bine cu toate aceste personaje decat cu „Cele 27 de rochii/27 Dresses, filmul ei precedent. Nu mai are rost sa va spunem ca filmul e cu happy-end, chiar daca in peisaj apare si un intransigent ofiter al Biroului de Imigrare. Ceea ce vrem totusi sa va mai spunem e ca tandemul Sandra Bullock – Ryan Reynoldsfunctioneaza bine, ca sunt in film cateva replici si situatii savuroase si ca aceasta comedie care, evident, a fost facuta cu placere si relaxare, chiar reuseste sa te binedispuna. Ceea ce nu e putin lucru.

Viorica Bucur – Romania Libera.

Personajele zapacite... Regizor: Mike Thurmeier, Carlos Saldanha

Distributie: Ray Romano, Queen Latifah

Durata: 94 minute

Apar dinozaurii in Ice Age! In timp ce Manny si Ellie asteapta un bebe, Diego isi mai ascute o gheara de plictiseala, iar Scrat isi sacrifica in continuare viata pentru o ghinda, lenesul Sid fura oua dintr-un cuib de dinozaur! Miscarea inteleapta aduce in scena noi personaje, care, desi fioroase, sunt foarte haioase!

Lume, pazea! Noul Ice Age face ravagii zilele astea, toata suflarea cinefila asteapta cu nerabdare sa vada daca partea asta e mai tare decat celelalte! Va asiguram noi, aveti ce vedea, mai ales ca de data asta se trece la o noua etapa prin aparitia unor noii personaje: dinozaurii! Starurile animate cu care ne-am obisnuit deja sunt aceleasi, cu trasaturi fizice neschimbat… La fel au ramas si obiceiurile unora dintre ele; veveritoiul Scrat alearga in continuare neobosit si e in stare de sacrificiul suprem pentru aceeasi vesnica ghinda, si o cam ia razna cand isi gaseste iubirea vietii! Simpatica pereche de mamuti, Manny si Ellie, asteapta un bebe, lucru care-l face pe tatic un pic obsedat de asigurarea culcusului perfect pentru micutul care urmeaza sa vina pe lume.

Sid ramane la fel de lenes si lent cum il stiti, numai ca, de aceasta data, are planuri mari: el vrea sa isi intemeieze o familie! (probabil la fel de lenesa ca el!). Fioroasa felina Diego s-a saturat sa fie tratata ca o simpla pisicuta domestica si incearca sa o faca pe durul, dar fara prea mare succes… Ei bine, cam asta e situatia, toate bune si frumoase cu eroii nostri haiosi. Dintr-o data insa, ceva se intampla! De undeva, de nicaieri, apare o creatura foarte ciudata, nemaiintalnita. E mare, foarte mare, are labe imense, o coada lunga si, cel mai grav pentru restul lumii, cate doua randuri de dinti mai ascutiti decat orice gheara de a lui Diego! Mai apare unul! Si inca unul! Dinozaurii pun stapanire pe Ice Age! De la pestisorii apelor inghetate, pana la ghinda pretioasa a lui Scrat, absolut totul incremeneste de frica! Si ca sa fie totul „prefect”, netrebnicul Sid insuseste cateva oua… de… dinozaur, evident. Hm, asta da miscare neinspirata! Ce se va intampla ramane de vazut… Oricum, nu va speriati de povestea noastra, totul se petrece intr-o maniera foarte haioasa!

Sursa: Revista Bravo