CinefilBlog

Abduction (2011) – Rapirea

Posted on: 2 Aprilie 2012

Cat de groaznic e Abduction? Lasati-ma sa enumar modalitatile in care acest ” Thriller ” dezamageste pe oricine fortat/pacalit sa-l vada.

Unu, n-are absolut niciun sens. Doi, dialogul e dincolo de atrocitate. De fapt, pentru a-l eticheta astfel am nevoie de acest cuvant. Trei, actiunea e pusa-n scena in joaca.  Patru, distributia talentata ( Alfred Molina, Sigourney Weaver, Jason Isaacs si Maria Bello) e toata pierduta in roluri mici si nedezvoltate. Cinci, nimeni nu e rapit asa ca titlul e doar o mare inselaciune – sau o incercare de a incasa de pe urma muschilor lui Lautner.  Si nu in ultimul rand (al saselea), Taylor Lautner nu poate sa duca in carca un film, sau cel putin nu unul ce nu implica varcolaci si afisarea 90% din timp fara tricou.

 

Lautner interpreteaza rolul lui Nathan, un liceean nepopular.  Merge la petreceri cool, dar cred ca trebuie sa observam ca e genul intrusului observator.  N-are noroc nici la fete in ciuda faptului ca e Taylor Lautner. Stiu, se presupune ca ar trebui sa joace un rol, dar in Abduction e mereu vorba despre Taylor Lautner facand pe pustiul normal.  Sa nu uitati asta niciun moment, in special avand in vedere faptul ca regizorul John Singleton a pus in scena secvente intr-o asa maniera incat poti trage paralele cu scene/ faze din Twilight .

 

Nathan are probleme cu stapanirea furiei si merge la un psihiatru care sa-l ajute sa-si dea seama de anumite lucruri, in timp ce acasa e batut constant de tatal sau (Isaac) – desi sub pretextul de a-l ajuta sa invete sa se apere – lucru deloc bun pentru un pusti ce se chinuie sa-si tina nervii sub control.  Taica-su il bate intr-o maniera asa violenta  si brutala incat ajungi sa te intrebi de ce Protectia Copilului n-a fost niciodata chemata sa arunce un ochi asupra bunastarii bietului copil.  Dar vedeti voi, e o chestie aici pe care Nathan n-o stie pana nu vede (ce convenabil!) o poza cu el pe un site cu copii disparuti.

Nathan pune cateva lucruri cap la cap si isi da seama ca parintii lui nu sunt ai lui pana la urma.  Acest lucru e confirmat cand (din nou, ce convenabil!) gaseste tricoul pe care-l purta in fotografia aceea cand era copil (cu aceeasi pata pe umar) intr-un dulap de la el de acasa.  De ce falsii parinti ar pastra un tricou din copilaria lui, ce-l leaga de o vreme periculoasa din trecutul sau, de care incearca sa-l protejeze nu e explicat.  Dar acesta este doar unul din punctele povestii ce nu are sens asa ca voi incerca sa ignor acest aspect asa cum au facut-o si regizorul si scenaristul.

 

Nathan afla toate astea in timp ce lucreaza la un proiect scolar cu vecina de peste drum, Karen (Lilly Collins) de care e indragostit, dar intr-o zi obisnuita nici nu si-ar fi dat seama.    Si cand tipii rai dau buzna si ii ucid parintii ce faceau pe spionii (care l-au luat cand mama lui biologica, spion pe bune a fost ucisa), vecina cea draguta e obligata (in mod convenabil bineinteles) sa fuga cu el.  CIA il vrea, sarbi duri incearca sa-l ucida si psihiatrul lui sustine ca e un agent trimis sa-l protejeze.  Fara a sti ce sa creada, Nathan si Karen pornesc in cea mai ridicola aventura introdusa vreodata intr-un film de actiune, in care ei incearca sa scape de urmritori in timp ce fac ochi mari unul la altul.

     

Karen n-are niciun motiv sa porneasca la drum cu Nathan, iar Nathan n-are de ce sa fie tinta asupra caruia toti tipii rai se indreapta. Intreaga calatorie la care se aventureaza cei doi este scrisa slab, atat de absurd incat trece de la a fi un thriller dramatic la o comedie de actiune.  Cursa lor de 250 de mile devine tot mai putin credibila pe masura ce inainteaza.

 

Indelungata urmarire include si cea mai amuzanta scena de lupta dintr-un tren in care sunt implicati Lautner si un mult mai mare si puternic individ sarb asasin in care se pare ca amandoi actori se opresc in mod repetat pentru a se asigura ca sunt la locul potrivit in intreaga durata a luptei regizate.  Si nici nu-mi vine sa cred cat de ridicol a fost s-o vad pe Collins legata cu mainile deasupra capului, intinsa pe podea si cu gura inchisa de frica intr-o secunda si intr-a doua stand langa usa de la compartiment perfect in regula.  Ce?!  Nu e ea cea care si-a petrecut intreaga viata fiind antrenata de tatal ei sa scape din belele, asa ca ma intreb: Cum a scapat?

     

Asemenea greseli ar fi trebuit sa trimita DVD-ul in zona „Second Hand” fara ca filmul sa beneficieze macar de o lansare (si asa s-ar fi intamplat daca n-ar fi fost fanii lui Lautner din Twilight).

 

Cat despre Lautner, el nu arata nimic din ce n-a mai vazut.  Si din pacate, in afara de cateva momente mai luminate la inceputul filmului, esueaza rau de tot incercand sa fie la conducere in acest punct al carierei sale.  Lautner n-a invatat inca cum sa-si exprime sentimentele pe ecran, si performanta lui „lemn” combinata cu dialog prost si scenele de actiune stangace fac din Abduction unul din cele mai proaste filme ale anului 2011.

 

Pot sa ma gandesc la o gramada de alte lucruri care sunt mult mai dureroase decat vizionarea acestui film. Dar pentru nici unul dintre acestea n-as plati, iar ultima oara cand am verificat se cereau bani sa-l vezi.  Abduction nu este Twilight, asa ca fani ai lui Jacob va rog economisiti-va timpul pe ceva mai merituos. Daca aveti nevoie disperata de Lautner mai puneti-va o data pentru a nu stiu cata oara Twilight si o sa fiti in regula.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: