Regizor: Michael Mann

Distributie: Johnny Depp, Christian Bale, Marion Cotillard, Billy Crudup, Leelee Sobieski

Durata: 143 minute

Povestea din “Inamicii publici”, film regizat de Michael Mann evoca decaderea “Epocii de Aur” a spargatorilor de banci, eradicata de gloantele  unui FBI ineficient si de profitul fabulos al crimei organizate.

Din pacate, filmul “Inamicii publici” este mai degraba o reverie cu banditi nascuta din dragoste pentru filme cu gangsteri decat din dorinta de a se apropia cat de cat de realitatile epocii.

In rolul gangsterului romantic, imbracat mereu la patru ace, cu palarie pe cap si mitraiera sub brat, John Dillinger, vedem un Johnny Depp carismatic, pe alocuri amuzant si adesea atasant. Pentru fanii lui Depp, dar si pentru fanii regizorului Michael Mann (Manhunter, Heat) sau pentru adeptii filmelor cu gangsteri, Inamicii publici poate fi deopotriva fascinant si dezamagitor. Filmul dureaza aproape doua ore si jumatate, iar mare parte din timp se scurge doar ca sa-l construiasca pe Dillinger ca pe un erou romantic, rebel anacronic si fara cauza. Paradoxal insa, chiar daca in invalmaseala de personaje scenaristii nu uita sa se preocupe mai intai de Dillinger, acestia pornesc de la premisa ca spectatorul e familiarizat cu existenta si activitatile lui. Asa ca, ei lasa adesea o senzatie neplacuta de glume numai de ei intelese, fara explicatii de subsol. Si ceea ce se vroia, fara indoiala, un film de proportii monumentale, sfarseste intr-un sir esuat de impuscaturi, condimentat cu o poveste de dragoste “a la Hollywood” . Idila, pe alocuri prea gonflata, care pune uneori un monopol  abuziv pe ceea ce ar fi trebuit sa fie  ”Public Enemies”, se intampla intre popularul gangster si fata de la garderoba, Billie Frachette (frantuzoaica Marion Cotillard din “La Vie en Rose”, castigatoare a premiului Oscar pentru rolul lui Edith Piaf). Inexplicabila extensie a unei idile de amor fara substanta, cand ceea ce il preocupa intai de toate pe cineastul Michael Mann nu e relatia dintre un barbat si o femeie, ci aceea dintre rayfacator si legiuitor (aici Melvin Purvin alias Christian Bale). Tot ceea ce stim de fapt despre Dillinger, pe langa evadarile si spargerile de banci din palmare, este un scurt synopsis pe care, in trei randuri, i-l prezinta tinerei Billie Frachette (m-am nascut colo, am crescut dincolo). Dar asta e cu mult mai mult decat avem sa aflam vreodata despre antagonistul sau, stoicul Purvis (cel putin din filmul lui Mann, unde nu ni se spune absolut nimic). Dupa ce a avut succes in capturarea lui Pretty Boy Floyd (impuscat mortal, dupa tehnica epocii), Purvis este trimis la Chicago pentru a-l captura pe Inamicul Public Numarul 1, John Dillinger.

Intreg filmul este de aici incolo o vanatoare explicita si redutanta, a carei cea mai mare calitate este imaginea digitala High Definition (HD) care, pe langa abordarea alerta si realista pe care i-o permite tehnica, aplica intregului film o atmosfera anticipatorie, de inmormantare. Sau cel putin asta este parerea criticului Madalina Rosca de la Romania Libera.